ZECIUIALA

Bună dragilor,

                 Astăzi vorbim despre zeciuială sau mai bine zis despre cum să ajutăm sau să lăsam energia binelui să circule.

Să stiți că nimic nu este întâmplător, până și tips-ul de la restaurant are ca și concept zeciuiala, acei 10% pe care îi lăsăm.

Acesta este ca recunoștință pentru felul în care am fost serviți.

Haideți să vedem ce spune Biblia despre această zeciuială!

                Zeciuiala / darurile trebuie să fie aduse ca o bucurie, ca o binecuvântare.

Din nefericire, acestea sunt cazuri destul de rar întâlnite în bisericile zilelor noastre.
“Zeciuiala reprezintă un concept din Vechiul Testament.

Oferirea zeciuielii era o cerinţă a legii, prin care toţi evreii trebuiau să ofere 10% din tot ceea ce câştigau.

Unele persoane înţeleg zeciuiala Vechiului Testament ca pe o metodă de taxare.

Scopul era de a asigura resurse pentru preoţii şi leviţii care se ocupau cu jertfele.

Noul Testament nu porunceşte nicăieri şi nici chiar nu recomandă creştinilor să se supună unui sistem legalist de zeciuială.

Apostolul Pavel spune totuşi că toţi creştinii trebuie să pună deoparte o cotă din veniturile lor pentru a susţine biserica (1 Corinteni 16:1-2).

Noul Testament nu precizează nicăieri un anumit procent din venituri care ar trebui pus deoparte.

Se spune că acesta trebuie să fie “după câştigul” fiecăruia (1 Corinteni 16:2).

Bisericile creştine au preluat în esenţă valoarea de 10% de la zeciuiala Vechiului Testament.

Au luat-o în considerare ca valoarea “minim recomandată” în ceea ce priveşte darurile aduse de creştini.

Cu toate acestea, creştinii nu trebuie să se simtă obligaţi să dăruiască zeciuială întotdeauna.

Ei trebuie să dăruiască în măsura posibilităţilor, “după câştigul” fiecăruia.

Uneori aceasta poate însemna că pot dărui mai mult decât a zecea parte, alteori mai puţin.

Totul depinde de posibilitatea credinciosului şi de nevoile bisericii.

Fiecare creştin trebuie să se roage stăruitor şi să ceară înţelepciune de la Dumnezeu în privinţa participării la darurile aduse Domnului şi/sau a cât anume să dăruiască (Iacov 1:5).

“Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). ”

Pasaj din www.gotquestions.org.

Zeciuiala este un subiect delicat pe care unele biserici îl promovează mai mult.

Sunt persoane care nu cred deloc în această metodă de recunoștință pentru tot ceea ce au și refuză “daruirea” în totalitate.

Din punctul meu de vedere, fiecare dintre noi este liber să facă exact așa cum simte.

Eu cred în această daruire și mai cred că este acea formă supremă de a lăsa energia binelui să circule între oameni.

DA! Cred că “dar din dar se face rai” și de aceea și practic dăruirea.

Când spun dăruirea nu mă refer neapărat la bani ci și la mâncare, haine, dar mai ales la o vorba bună.

La acea bunătate care nu se poate comercializa, ci pur și simplu există în tine și o dai mai departe celor care au nevoie.

                  Îmi place să cred că oamenii pot să dea mai departe binele nu numai de sarbatori ci în fiecare clipă a vieții lor.

Îmi place să cred și-mi doresc ca și voi să dați mai departe, macar 10% din bunătatea sufletului vostru.

O vorbă bună spusă într-un moment de cumpănă pentru o persoană este acea “lumină” de la capătul tunelului.

Este speranta pe care cel din fața ta o așteaptă.

Te astept pe canalul nostru de youtube, aici

Așa cum am scris și în cartea noastra “Să învățăm starea de bine”, este necesar să avem grijă să dăruim binele DOAR celor care ni-l cer. Așa cum deja stiți “binele meu nu este și binele tău”, iar binele cu forța nu se face!

Este necesar să avem grija să nu încălcăm liberul arbitru al celuilat.

Atunci cănd facem bine “cu forta” există posibilitatea să nu lăsăm persoana respectivă să-și învețe lecția.

În cazul în care nu-și învată lecția, binele facut de noi fără ai cere voie sau fără să ni se ceară, îi dăunează.

Fiecare dintre noi avem lecții de învătat pentru evoluția noastră.

Sunt situații în care este necesar să treci prin cumpene ale vieții pentru a conștientiza anumite lucruri și aspecte ale vieții tale.

Mai multe articole „magice”gasesti, aici

                 NIMIC nu este întâmplător în acest UNIVERS perfect!

Pâna data viitoare,

Să vă fie numai bine!

Symone

 

 

Comentarii

Spune-mi părerea ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *